Sf. Fecioară Maria și preotul

În Scrisoarea către toţi preoţii, din Joia Sfântă a anului 1979, Ioan Paul al II-lea scria: "Există în preoţia noastră ministerială acea dimensiune minunată şi pătrunzătoare a apropierii de Maica lui Cristos".

Pentru Dumnezeu și pentru om, a trăi înseamnă a fi în comuniune

Învăţătura despre Preasfânta Treime, sau atunci când Dumnezeu este "povestit" de om. Doctrina lui Dumnezeu care este Tată, Fiu şi Duh Sfânt nu conţine un ansamblu rece de reflecţii, ci o întreagă înţelepciune care trebuie trăită, plină de indicaţii existenţiale care iluminează viaţa mea.

Veni Creator Spiritus

 1) Imnul gregorian "Veni Creator Spiritus"
https://www.youtube.com/watch?v=TVTzftrFBAI

2) Maurice Duruflè - Improvizaţie la orgă pe motivul gregorian "Veni Creator Spiritus"
https://www.youtube.com/watch?v=VRpKtZrSTeg

Duhul Sfânt și preotul

Duhul Sfânt este marele protagonist al vieții spirituale a preoților. El crează "inima nouă", o însufleţeşte şi o conduce cu ajutorul "legii noi". Conştiinţa acestui dar divin susţine credinţa de nezdruncinat a preotului în timpul încercărilor, al ispitirilor, al slăbiciunilor pe care el le întâlneşte în drumul său spiritual (cf. Pastores dabo vobis 33). Duhul Sfânt joacă un rol esenţial în chemarea la sfinţenie, care este proprie slujirii preoţeşti.

Cunoașterea de sine și sfințenia

În ciuda tuturor ajutoarelor și a solicitărilor venite din partea programelor de formare și de însoțire personală, noi trăim uneori cu convingerea că nu ne cunoaștem suficient de bine. La fel de adevărat este că, din această cauză, nu putem controla, nici nu putem avea un ritm constant în procesul formării continue.

Adevărata problemă vine din faptul că noi judecăm tocmai contrariul: că știm suficiente lucruri, că știm totul despre noi, cu defecte și calități, alimentând, în taină, o anumită ignoranță. Ignoranța de sine. Nu este vorba aici despre o necunoaștere totală absolută, ci despre o atitudine "aproximativă", generică, superficială, parţială, fără nici o angajare pe  drumul care conduce de la sinceritate la adevăr.

Experiența

Procesul de creștere personală face un pas înainte atunci când trece de la cunoaștere la experiență. Este un progres care are în vedere tocmai personalizarea drumului de creștere. Termenul "experienţă" este foarte obişnuit şi atât de mult folosit încât riscă să aibă doar o semnificaţie generică. Oscar Wilde dă o definiţie ironică, spunând că "experienţa este numele pe care noi îl dăm greşelilor noastre". Însă interpretarea clasică recunoaşte în experienţă momentul decisiv al vieţii. 

Adevărata comoară a Bisericii

Opt decembrie: sărbătoarea Neprihănitei zămisliri. Seara, târziu, după o zi petrecută în parohie, mă întorc acasă. Deschid televizorul, apoi îmi pregătesc ceva de mâncare. Pe un canal TV se discută despre Biserică și despre impozitul pe imobile. Urmăresc materialul puțin plictisit. Vorbește un profesor distins care, dacă am înțeles eu bine, a scris o carte în care el încearcă să facă ordine în conturile Bisericii.

Ritmul zilnic al preotului

Este posibil să înaintez ca preot, în fiecare zi, în cunoaștere? Să fac din cunoaștere una din zonele care trebuie conduse la maturitate? Care este conţinutul care îmi permite să continui în mod sistematic şi organic să progresez în cunoaştere? Care este metoda vitală care pune în mişcare conţinutul teoretic pe care l-am asimilat şi care îmi permite în fiecare zi să cresc în cunoaşterea de sine, cunoaşterea lui Dumnezeu, a lumii, a celuilalt? 

"Ecce homo"!

Gândindu-mă la figura Fericitului Anton Durcovici, îmi vin în minte cuvintele cu care Pilat îl prezintă pe Isus poporului: "Ecce homo"! Ce cuvinte sonore! Le rememorez şi încerc să le văd concretizate de o minunată Providenţă în viaţa episcopului martir, Anton Durcovici.
Le "aud" în primii ani ai vieţii sale, în care, alături de familie, Anton cunoaşte experienţa amară a emigraţiei. Nu are nici o vină pentru asta. Trăieşte suferinţa desprinderii de cei dragi, umilinţa de a nu se putea realiza în pământul natal. Un copil zdruncinat în umanitatea sa, dar care, prin această experienţă, se înscrie deja pe drumul de asemănare cu Cristos, fugar şi el în Egipt la o vârstă fragedă, solidar cu cei care, ieri şi azi, sunt nevoiţi să trăiască departe de căminul lor.

Protagoniștii formării permanente (5)

Responsabil de creșterea umană, spirituală, pastorală și culturală este fiecare preot în parte. El trebuie să-și fructifice calitățile minții și inimii sale și să permită ca harul să opereze în ființa sa. Acest lucru nu exclude posibilitatea ca preoții să poată fi ajutați de alte persoane care au obligația, sau care sunt în măsură, sau au primit misiunea de a-i susține. Acolo unde se desfășoară un proces formativ, dincolo de subiectul care încearcă să-și maturizeze formarea, organizarea eclezială trebuie să ofere formatori care să însoțească această formare. A refuza acest lucru, ar fi un semn de superficialitate.