În apele Iordanului

Însăși existența lui Isus, care spune mai mult decât cuvintele sale, nu lasă ca învățătura sa poată fi redusă la o simplă înțelepciune a vieții, un model etic sau o ideologie. Dacă Isus nu ar fi încheiat drumul său pământesc cu moartea și învierea, probabil nu ar fi fost nici măcar amintit. Deci, către acest țel tinde întreaga sa viață, care este inaugurată public printr-un gest atestat de întreaga tradiție evanghelică: botezul primit de la Ioan Botezătorul în râul Iordan (Mc 1,9-11; Mt 3,13-17; Lc 3,21-22; In 1,31-34).

Pentru comunitățile creștine de la început nu a fost desigur simplu să apere acest episod, dată fiind impresia pe care ar fi putut să o creeze: Isus a avut oare nevoie să se purifice de păcate? În realitate, motivele acestui gest și ale relatării acestuia sunt diferite.

În primul rând este vorba despre prima mare decizie a lui Isus, care trece de la stabilitate la itineranță, de la ascunderea de la Nazaret la cufundarea totală în destinul obișnuit al poporului său, care așteaptă noua intervenție a lui Dumnezeu. Oricum, împărtășirea inițială a perspectivei penitențiale sugerată de Botezător, recunoscut ca un profet escatologic de la care trebuie primită vestea (Mt 3,15), sigilată de ritul baptismal, lasă spațiu la o tendință inversată venită din partea lui Isus - mielul care ia asupra sa păcatele lumii (In 1,29). Din ceea ce relatează evangheliile cu privire la predicarea şi la activitatea lui Isus, reiese imaginea lui Dumnezeu, diferită de cea a lui Ioan. Rezultă cu claritate că Dumnezeul lui Isus nu suspendă judecata sa drastică, nici nu condiţionează iertarea sa în virtutea observării Torrei sau cultului lui Israel. Dumnezeu este dispus la o nouă intervenţie mântuitoare, care încă de pe acum este disponibilă chiar în persoana lui Isus - Fiul trimis de Domnul în vie, după toţi mesagerii săi (Mc 12,1-12).

Apoi, pentru evanghelişti este esenţailă relatarea investiturii mesianice pe care Isus o primeşte de la Tatăl şi de la Duhul Sfânt în apele Iordanului. În evenimentul Iordanului, de fapt, se întrepătrund trei acţiuni fundamentale: cea a lui Isus, care în umilinţă se prezintă solidar cu întreg Israelul; cea a Botezătorului, care îl acceptă, îl recunoaşte şi îl arată ca fiind cel mai mare; cea a Tatălui ceresc şi a Duhului Sfânt, care cu voce puternică şi cu o coborâre lină din înalt, în consacră "Mesia" trimis în Israel.

pr. Maurizio Gronchi

L'Osservatore Romano 10.01.2016