Numele lui Dumnezeu este milostivire

Începând de mâine, 12 ianuarie 2016, va fi disponibilă, în versiunea imprimată şi în variantă e-book, simultan în 86 de ţări ale lumii, cartea interviu a papei Francisc Il nome di Dio è misericordia (Numele lui Dumnezeu este milostivire), publicată la editura milaneză Piemme. Este rodul unei conversaţii pe care vaticanistul cotidianului "La Stampa", Andrea Tornielli, a avut-o cu papa Francisc.

În această carte, papa explică ce înseamnă pentru el milostivirea şi ce loc ocupă în inima sa. Răspunzând întrebărilor jurnalistului, Pontiful aminteşte capitolul 16 din Cartea profetului Ezechiel, în care Israelul este comparat cu o copilă "aruncată". Dumnezeu, în schimb, o salvează, o spală, o unge cu untdelemn, o îmbracă şi, odată crescută, o împodobeşte cu mătase şi giuvaeruri. Ca răspuns la acest tratament, ea, "mândră de frumuseţea ei", se prostituează, ajungând până acolo încât ea însăşi îi plăteşte pe amanţi. În ciuda acestui comportament, Dumnezeu nu va uita alianţa sa şi o va aşeza pe această copilă deasupra surorilor ei mai mari pentru că, atunci când va fi iertat, Israelul să îşi amintească şi să se ruşineze.  

"Pot citi viaţa mea printre rândurile acestui capitol 16 al Cărţii profetului Ezechiel. Citesc aceste pagini şi spun: dar toate acestea par scrise pentru mine! Profetul vorbeşte despre ruşine, iar ruşinea este un har: atunci când cineva cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu, simte o mare ruşine de sine, pentru păcatele proprii. Există un frumos eseu al unui mare studios al spiritualităţii, pr. Gaston Fessard, dedicat ruşinii, în  cartea sa La Dialectique des "Exercises spirituels" de S. Ignace de Loyola.

Ruşinea este unul dintre harurile pe care sfântul Ignaţiu le cere la spovadă în faţa lui Cristos răstignit. Acel text al lui Ezechiel te învaţă să te ruşinezi, face în aşa fel încât tu să te poţi ruşina: cu întreaga ta istorie a necazurilor şi a păcatelor. Dumnezeu îţi rămâne fidel şi te ridică. Eu simt aceasta. Nu am amintiri speciale de când eram copil. Dar, ca tânăr, da. Mă gândesc la pr. Carlos Duarte Ibarra, confesorul pe care l-am întâlnit în parohia mea în acea zi de 21 septembrie 1953, ziua în care Biserica îl celebrează pe sf. Matei, apostol şi evanghelist.

Aveam 17 ani. M-am simţit primit de milostivirea lui Dumnezeu, spovedindu-mă la el. Acel preot era originar din Corrientes, dar se găsea la Buenos Aires pentru a se trata de leucemie. A murit anul următor. Încă îmi amintesc că după funeraliile sale şi îngroparea sa, întors acasă, m-am simţit într-un fel abandonat. Şi am plâns mult în seara aceea, mult, ascuns în camera mea. De ce? Pentru că pierdusem o persoană care mă făcuse să simt milostivirea lui Dumnezeu, acel "miserando atque eligendo", o expresie pe care atunci nu o cunoşteam şi pe care apoi am ales-o ca motto episcopal. Am regăsit-o ulterior, în omiliile călugărului englez Beda Venerabilul, care descriind vocaţia lui Matei, scrie: "Isus a văzut un vameş şi pentru că l-a privit cu iubire şi l-a ales, i-a spus: Urmează-mă"! Aceasta este traducerea care în mod obişnuit este oferită de expresia sfântului Beda. Mie îmi place să traduc cu miserando, cu un gerunziu care nu există, "misericordiando", adică oferind milostivire. Deci, "milostivindu-se şi alegându-l", pentru a descrie privirea lui Isus care oferă milostivire şi alege, ia la sine.

Domnul este cel care face primul pas, care ne vine în întâmpinare, care caută şi cea mai mică portiţă pentru a face să intre harul. Care nu oboseşte niciodată în a ierta. Care face sărbătoare pentru fiecare inimă căită. 

Privind cerul noi vedem multe stele, dar când apare soarele, dimineaţa, cu atât de multă lumină, stelele nu se mai văd. Tot aşa este şi milostivirea lui Dumnezeu: o mare lumină de iubire, de gingăşie, căci Dumnezeu iartă nu printr-un decret, ci printr-o mângâiere.

După Avvenire 11.01.2016

Traducere pr. Eduard Soare