Sfânta Hedviga, regina Poloniei, după ce participa la Sfânta Liturghie celebrată în Capela de la Curte, în fiecare dimineață, își arăta recunoștința și reverența față de preoții care tocmai celebraseră Sfânta Liturghie sărutându-le cu devoțiune mâinile și exclamând: „Binecuvântat să fie cel care l-a făcut pe Isus să coboare din cer și mi l-a dăruit mie”; sau, cum spunea Sf. Paroh de Ars: „Dacă aș întâlni un Preot și un Înger, aș saluta mai întâi Preotul, apoi Îngerul... Dacă nu ar fi Preotul... la ce ar folosi un tezaur plin cu aur dacă nu ar avea cine să-l deschidă? Preotul are cheile comorilor cerești...”.
Pe de o parte, pasul alert cu care lumea se îndreaptă tot
mai mult spre un modernism nu tocmai bine definit, i-a făcut pe mulți să nu mai
dea importanță sau să banalizeze figura preotului. Pe de altă parte, mulți
preoți, din dorința de a le fi cât mai apropiați oamenilor și de a veni în
întâmpinarea nevoilor lor, au uitat ei înșiși pe cine reprezintă, care este prioritatea zero a lor, mai ales la
altar dar și în viața de fiecare zi, iar oamenii, în momentul în care aceștia
s-au întors cu fața spre ei, i-au întors spatele. Oare nu mai reușește preotul să
se situeze la nivelul așteptărilor oamenilor?
Noi am depășit, desigur, momentele în care credincioșii,
din venerație și respect, sărutau mâinile preotului și uneori ni se pare chiar
demodată și rușinoasă practica. Ba mai mult, suntem tocmai noi cei care
susținem o altfel de figură a preotului: una modernă, în pas cu tehnologia, o
figură a preotului care își îndeplinește orarul de lucru și apoi este în
căutarea propriei independențe, deci separat de Cel pe care trebuie să-l
reprezinte, uneori ca un funcționar de „curte”, cool cu tinerii şi sever cu cei în vârstă pentru a nu-i fi
subminată „puterea”.
Este adevărat că preotul nu este și nici nu trebuie să
fie un funcționar, un baron sau un burghez dar, preotul nu trebuie să uite,
nici măcar să se prefacă că nu știe, că el trebuie să fie un OM, un om al lui
Dumnezeu. Ierarhia valorilor și a priorităților nu s-a schimbat doar pentru
lumea de azi ci și pentru preot. Facem tot posibilul să ridicăm pereți de
cărămidă, să îndepărtăm ceea ce au făcut alții, dar nu reușim, în unele cazuri,
să facem tot ce ne stă în putere ca să distrugem barierele create de noi: orgoliu,
invidie, concurență, mai ales între noi, și să lucrăm mereu la cum să fim mai conformi
lui Cristos, Marele Preot: „Luați asupra voastră jugul meu și
învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru
sufletele voastre. Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară” (Mt
11,29-30).
De fapt, cine este cel care îl aduce pe Isus Cristos pe
altarele bisericilor? Cine dăruiește iertarea lui Dumnezeu în Sacramentul
Reconcilierii? Cine este imaginea Bunului Păstor, al Învățătorului?... Este
Preotul, doar Preotul. Vi se pare o viziune prea radicală, depășită sau
strâmtă? Nutresc speranța că nu este așa. Preotul este: „un om al lui Dumnezeu,
statornic în învățăturile primite, cunoscător al Sfintelor Scripturi, educator
în dreptate, dojenitor, învățător, călăuză, ... pentru ca el (omul lui
Dumnezeu) să fie desăvârșit și orice lucrare să fie bună” (Cfr. 2Tim 3,10-17), un „slujitor credincios
al lui Cristos” (Col 1,7), „administrator al
tainelor lui Dumnezeu” (1Cor 5,18), „purtător al cuvântului
reconcilierii” (2Cor 5,18) etc. Și
nu, nu este vorba de o mândrie nesăbuită sau arogantă ci de a confirma,
printr-un mod de viață, că preotul îi aparține lui Cristos într-un alt mod
decât aparține un laic. Însuși Sfântul Paul spunea: „departe de mine
gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos,
prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume” (Gal 1,14).
Corespundem mereu chemării primite? Cu siguranță că nu.
Totuși preotul, slujitor al lui Cristos pentru oameni, este „prin natură ca
toți ceilalți oameni, prin demnitate este superior oricărei alte ființe de pe
pământ, prin conduită trebuie să fie concurent al îngerilor” (Sf. Bernard).
Așadar, fiecare zi reprezintă o luptă continuă cu noi înșine, cu propriile
limite, pentru a-i corespunde lui Cristos. Dacă îi vom corespunde Lui atunci,
cu siguranță, vom corespunde și nevoilor oamenilor și nu invers. Misiunea
preotului este mare și sublimă dar și dificilă și încărcată de
responsabilitate. Vai nouă dacă nu încercăm să ne conformăm lui Cristos ci
continuăm să dăm scandal confraților noștri și oamenilor simpli. Probabil că ni
s-ar aplica de minune cuvintele lui Isus: „Faceți și
împliniți tot ce vă spun ei, dar nu faceți după faptele lor, pentru că ei spun
și nu fac” (Mt 23,3). Mai mult: „Vai lumii pentru
scandaluri! Căci este inevitabil să vină scandalurile, dar vai omului prin care
vine scandalul” (Mt 18,7).
Dragă Părinte, fii bun. Nu este vorba de a pune o mască
falsă ci de a aplica în practică elementele de bază care spun cine ești, că
ești OM, om al lui Dumnezeu adică: generos, cu un limbaj decent, disponibil, responsabil,
bine educat, imagine a Marelui Preot, a Bunului Păstor, recunoscător oamenilor
pentru generozitatea lor. În consecință, nu căuta ca prioritatea ta principală
să fie relațiile umane ci calitatea relației cu Dumnezeu care se manifestă în
ceilalți, căci, spunea Cicero, atunci „când cursul vieții noastre curge în
concordanță cu dorințele noastre, trebuie să evităm aroganța, trufia și
disprețul”.
pr. Ciprian Bejan-Piser
