Există ceva mişcător în chemarea lui Matei, vameşul (cf. Mt 9,9-13). Este o pagină autobiografică, istoria întâlnirii cu Cristos, care i-a schimbat viaţa.
Plecând de acolo, Isus a văzut un om numit Matei, stând la
postul de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!” Ridicându-se, el l-a
urmat.
Pictorul italian Caravaggio ne-a lăsat o pânză faimoasă privitoare la această scenă. Viitorul apostol stă aşezat la o masă. Deasupra lui, în afară de monede, este o pană de scris şi o călimară (într-o zi, ele îi vor folosi pentru alt scop!). O lumină pleacă de pe chipul lui Cristos, urmează mişcarea mâinii lui şi cade, transmiţând lumină, asupra chipurilor lui Matei şi al celorlalţi care sunt aşezaţi împreună cu el la masa colectării taxelor. Este un mod sugestiv de a spune că orice chemare exterioară este însoţită de o lumină interioară. Fără aceasta, în schimb, nu s-ar putea explica promptitudinea cu care Matei "se ridică", lasă totul şi îl urmează pe Cristos, fără să aibă nevoie de vreo explicaţie. Dialogul invizibil dintre Cristos şi viitorul apostol este încredinţat în întregime gestului acelor mâini. Mâna lui Cristos, care stă în picioare, se îndreaptă în direcţia lui Matei, însă mai degrabă în semn de alegere decât de comandă (nu are degetul arătător îndreptat asupra lui Matei, ci numai o mână întinsă!). Acestui gest îi corespunde gestul lui Matei care îşi duce mâna la piept, ca unul care se minunează de această alegere şi spune: "Eu? Eşti sigur că mă vrei tocmai pe mine"?
În faţa refuzului tânărului bogat, Isus a observat cu tristeţe că "este mai uşor pentru o cămilă să intre prin urechea unui ac, decât pentru un bogat să intre în Împărăţia Cerurilor". Apostolilor care îi cer: "Şi atunci, cine se mai poate mântui"?, el le răspunde: "Ceea ce este imposibil la oameni, nu este imposibil la Dumnezeu" (Mt 19,24-26). Chemarea lui Matei este o nouă dovadă că pentru Dumnezeu este posibil să mântuiască chiar şi un bogat. Comparaţia cu invitaţia adresată tânărului bogat ne spune câte ceva şi despre Matei, despre deschiderea sa faţă de Dumnezeu. Nu era sigur că Matei va răspunde cu atâta promptitudine la propunerea lui Isus. La invitaţia lui Isus: "Vino şi urmează-mă"!, tânărul bogat "a plecat trist"; Matei "s-a ridicat şi l-a urmat".
Comportamentul lui Matei conţine ceva greu de necrezut. Putem să ni-l imaginăm aşezat, pregătit să ceară bani, să contemple prada, monedele pe care comercianţii le depun pe masă. Este în culmea euforiei atunci când tot ceea ce a dat sens vieţii sale de până atunci, îşi pierde valoarea. Matei se ridică, abandonează totul şi îl urmează pe Isus. Nu a asistat la nici o minune; suntem aproape de începutul slujirii publice a lui Isus, iar el încă nu era faimos: cum se explică atunci atâta promptitudine? Caravaggio a punctat bine acest lucru: privirea lui Isus! Traducerile spun: "l-a văzut", dar poate ar fi mai bine de tradus "l-a privit". Beda Venerabilul spune că l-a privit "cu o privire milostivă şi electivă", miserando et eligendo; cuvintele pe care papa Francisc le-a ales ca motto al stemei sale papale (Misericordiae vultus 8).
Episodul chemării lui Matei nu este amintit mai ales pentru importanţa pe care o are pentru autorul Evangheliei, ca dovadă şi Marcu şi Luca amintesc acest episod, numindu-l pe Matei cu al doilea nume al său, Levi (cf. Mc 2,14; Lc 5,27). Interesul se datorează frazei pe care Isus a pronunţat-o în timpul "marelui banchet" pe care Matei l-a oferit în casa lui, înainte de a-lua rămas bun de la foştii săi colegi de muncă, "vameşi şi păcătoşi". Ala cum se întâmplă deseori, un episod evanghelic este transmis datorită unui logion al lui Isus, în legătură cu acesta. În faţa reacţiei scandalizate a farizeilor pentru că el a intrat în casa unui vameş şi a mâncat cu păcătoşii, Isus răspunde: Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi. Mergeţi deci şi învăţaţi ce vrea să spună: Milă vreau, nu jertfă. Căci nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.
Dumnezeu îi preferă pe păcătoşi celor drepţi? Atunci pentru ce mai sunt necesare Legea şi poruncile? Sunt tocmai întrebările tulburătoare care ne conduc să descoperim, câteodată, răspunsurile eliberatoare ale Evangheliei.
Explicaţia frazei lui Isus este simplă. Isus nu a venit să cheme drepţii (ca şi cum ar exista drepţi înainte de el şi fără el), ci a venit să facă drepţi. Isus nu neagă că ar fi existat şi înaintea lui o anumită dreptate "care derivă din observarea Legii" (cf. Fil 3,6). Recunoaşte această dreptate în farizei. Însă încearcă să le explice că nu este suficientă această dreptate pentru a mântui şi ea nu poate da viaţă. Această dreptate este în vederea invocării harului şi în vederea recunoaşterii lui în momentul venirii sale.
Acest lucru se poate observa în Matei. Întânirea cu Cristos, din "vameş şi păcătos" l-a transformat într-o persoană nouă, un apostol al lui Cristos. Dacă ar fi rămas un perceptor de taxe, Caravaggio (pentru a o aminti doar pe cea mai mică dintre reuşitele sale) nu s-ar fi interesat de el, iar lumea nu ar fi ştiut măcar că a existat vreodată un anumit Matei, numit şi Levi.
pr. Raniero Cantalamessa, OFMCap.
Il volto della misericordia, San Paolo 2015
traducere pr. Eduard Soare
