Și eu am multe amintiri în legătură cu pr. Ștefan Vacaru, în mod special în
privința muzicii religioase. El a fost pre-pre-predecesorul meu ca organist în Seminarul din Iași!
Eu fusesem impresionat deja de dascălul nostru din Barticești, Andrei
Cadăr, care umbla cu degetele pe claviatura orgii cu o dezinvoltură
nemaipomenită – nici picioarele nu-i stăteau liniștite, că și ele aveau
”scândurelele” lor!
Până la intrarea în Seminar, în toamna anului 1969, nu știam să cânt la orgă,
știam totuși "să dau tonul și să bat măsurile" deja în clasele a VI-a şi a VII-a la
Barticești, unde o înlocuiam uneori la ”ansamblul coral” pe d-ra Penciuc,
profesoara noastră de muzică.
Venind la Seminar l-am văzut pe ”dl. teolog” Ştefan
Vacaru, sunând cu aceeași ușurință și bucurie atât la armoniul mic din timpul pregătirii
corale cât și la cel mare al capelei noastre, precum și la orga clasică, încă
bună atunci, a Catedralei din Iași. (Întrucât nu aveam vacanțe de Crăciun și
de Paște, mergem la Catedrală să cântăm la sfintele Liturghii ale episcopului
Pleșca). El acompania corul nostru pe patru voci cu o dibăcie de neînțeles pentru noi; mai ales
atunci când vocile noastre cădeau de oboseală - el transpunea cu un ton
sau semiton la prima vedere tot acompaniamentul de orgă!!!
Eu mă uitam la el și mă întrebam: oare voi pune și eu mâna cândva pe
acele două ”instrumente muzicale”?
Părintele nostru profesor de muzică, Vladimir Petercă, m-a ”dibuit” de la
începutul cantoratului și mi-a deschis ”ușa” pregătirii speciale în
domeniul liturgico-muzical, punându-mi în mână Metoda de armoniu de
Heinrich Bungart. Acest manual, în limba italiană, pe care eu ca
seminarist îl ”dejdeocasem și îl mâncasem din scoarță în scoarță”, în timpul
șederii mele la Iași (Catedrală și Seminar, 1984-1987) am început să-l traduc, să-l completez cu noțiuni
de armonie și să-l adaptez, însă nu am mai reuşit să termin această lucrare! Cred că
manuscrisele le mai am pe undeva, în dulapul meu rezervat muzicii! Bucurie mare am
avut însă aici, în Austria, când am găsit în biblioteca personală a sr. Tony
din Hundsheim aceeași metodă, de data aceasta în limba germană! O folosesc adesea cu deosebită bucurie, transpunându-mă în timpurile
acelea de Seminar!
Cu puțin timp înaintea primirii Ordinelor minore (Lectoratul, Acolitatul,
Exorcistatul și Ostiariatul), sau poate în ziua tonsurii, în ziua de 08 decembrie
1969, (ziua când am fost miruit împreună cu colegii mei de același episcop Petru Pleșca), ”domnul teolog” de atunci Ştefan Vacaru, cu brațele deschise, oftând parcă ușurat, i-a predat ”ștafeta” ”d-lui filozof” de atunci Marian
Fechetă, zicându-i: ”Du mai departe această slujire pe care am preluat-o și
eu, la rândul meu...!”
Eu i-am privit pe amândoi și nu știam în acele momente că-mi va veni și mie
rândul să ”slujesc” Seminarul, timp de vreo 4-5 ani asemenea lor, acompaniind
colegii seminariști la cântările gregoriene latinești și la cele în limba română. Nu știam nici faptul că voi contribui și eu, cândva, la repertoriul de cântece, așa cum a
făcut-o pr. Ştefan!
Eu l-am entuziasmat pe ”dl. cantor” Lucian Farcaș” să se profileze și el pe
”metoda Bungart”. Așa a și făcut și a preluat și el ”ștafeta mea” prin 1977. Și el l-a cunoscut pe pr. Ştefan Vacaru în diferite momente ale
”pentacomisiei”.
Aceeași seninătate și aceeași bucurie în activitatea sa neobosită, mai ales în domeniul muzical, le-am observat la pr. Ştefan în timpul când făceam
concediul la Barticești, unde el a fost mai mulți ani paroh. Nu credeam în luna iunie a.c., la înmormântarea mamei mele Ana și apoi nici
la primiția pr. Cosmin Croitoru că pr. Ştefan va muri așa de repede. Ştiam însă că nu se simțea prea bine. Am înțeles că după ce a ținut predica la înmormântarea pr. Albert Lucaci, i-ar fi șoptit unuia dintre preoți că probabil el va fi următorul preot dus la
cimitir! Așa a și fost!!!
Când am primit vestea morții lui, am mers în sala parohială și am cântat la
pian ”Ai milă, Doamne, de bietu-mi suflet!” (Stradella) - adăugând și
ruga pe melodia pr. Ioan Simon ”Odihna veșnică dă-i-o lui, Doamne, și lumina cea
fără de sfârșit să-i strălucească!”.
Pr. Pavel Balint
Bad Deutsch-Altenburg, Viena – Austria
02 decembrie 2015
