Conciliul Vatican II - Vechi de o jumătate de secol, dar nu depăşit

Termenul de "actualizare" sau expresia "aventura unui nou început", fie că provin de la Papa Ioan al XXIII-lea, sau din motto-ul Zilelor Catolice din 2012, ele descriu același mesaj.

Biserica trebuie să facă față nevoilor timpului, care sunt mereu în schimbare, cu scopul de a rămâne relevantă și eficientă în viața oamenilor. Biserica are astfel acea responsabilitate permanentă de a pătrunde în viața concretă. Conciliul Vatican II, care a fost deschis în mod solemn la 11 octombrie 1962 de Papa Ioan al XXIII-lea, a fost un eveniment de pionierat în această privință.

La Conciliul Vatican II au luat parte aproximativ 2800 părinți conciliari - Papa împreună cu episcopi din întreaga lume – între anii 1962-1965, în Bazilica San Pietro din Roma şi au discutat cu precădere asupra următoarelor chestiuni:

- Cum poate Biserica Catolică proclama mesajul său în condițiile lumii moderne și în interiorul pluralismului ideologic? 

- Cum poate fi posibilă o reformă a liturgiei și modul în care trebuie formați preoții pentru o nouă liturgie?

- Ce se întâmplă cu unitatea creștinilor, cu ecumenismul, cum este organizat și în ce mod poate fi posibilă o reconciliere între Biserică și iudaism?

Aceste întrebări importante au fost discutate într-o perioadă de patru sau mai multe luni, fiecare perioadă cuprinzând mai multe sesiuni de lucru. Urmarea acestor dezbateri a fost redactarea celor 16 documente: patru Constituții, nouă decrete și trei declarații. 

Surprinzătoarea convocare a Conciliului Vatican II de către Papa Ioan al XXIII-lea

A fost numit "Papă de tranziție", dar până la urmă el a provocat schimbări de durată în Biserica Catolică: este Papa Ioan al XXIII-lea, supranumit şi „Il Papa Buono”, din cauza modestiei sale și a apropierii sale de oameni. La câteva luni după alegerea sa, el a anunţat convocarea unui Sinod Ecumenic. Imediat, el a înfiinţat primul comitet de pregătire, urmând apoi înfiinţarea mai multor comisii si secretariate.

Pe 25 decembrie 1961, Papa Ioan al XXIII-lea, prin constituția apostolică "Humanae salutis" a convocat în mod oficial Conciliul. Deschiderea a avut loc pe 11 Octombrie 1962, în solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, care este sărbătorită astăzi la 1 ianuarie.

Cele patru sesiuni ale celui de-al XXI-lea Sinod Ecumenic

Conciliul Vatican II s-a extins pe durata a patru sesiuni de lucru, fiecare cu o durată de două-trei luni. Înaintea Conciliului au fost pregătite de către Curie și de Comisia pregătitoare 72 de proiecte de texte (scheme), care au fost discutate în cadrul Conciliului, unele modificate iar la unele chiar s-a renunţat.

PRIMA SESIUNE: 11 OCTOMBRIE – 7 DECEMBRIE 1962

2.540 membri ai Consiliului s-au mutat în Bazilica San Pietro. După Sfânta Liturghie și o deschidere solemnă și cuvântul de bun venit, părinții Conciliului a început discutarea schemelor.

Cu toate că această primă sesiune, în ciuda tuturor eforturilor, nu a produs rezultate scrise, ea a subliniat interacțiunea primatului și a episcopatului, notată ca fiind cel mai tangibil și, probabil, cel mai important rezultat în cadrul Bisericii. În plus, cu o aproximare destul de reuşită, s-a realizat o convergență notabilă a părinților în ceea ce priveşte întâlnirile și conversațiile intense avute în această perioadă.

A DOUA SESIUNE: 29 SEPTEMBRIE – 4 DECEMBRIE 1963

După ce Papa Ioan al XXIII-lea a murit la 3 iunie 1963, a avut loc doua sesiune a Conciliului, condusă de un Papă nou, ales la 21 iunie 1963, Paul al VI-lea (cardinalul Montini, arhiepiscop de Milano).

Ca o noutate, în această sesiune s-a remarcat prin alegerea a douăsprezece auditori din rândul laicilor. În plus, a fost simplificată și accelerată stabilirea celor patru moderatori ai Conciliului: cardinalii Julius Döpfner (Germania), Giacomo Lercaro (Italia), Léon-Joseph Suenens (Belgia) și Grégoire-Pierre Agagianian (Georgia) au preluat această sarcină. Noua procedură a dus la majorități clare în sondaje și la realizări concrete. Ca rezultat al celei de a doua sesiuni, la încheierea solemnă au fost promulgate două documente:

Constituţia despre liturgia sacră (Sacrosanctum Concilium)
Decretul privind Comunicaţiile Sociale (Inter Mirifica)

La sfârșitul sesiunii Papa Paul al VI-lea a anunţat în mod surprinzător un pelerinaj în Țara Sfântă, care l-au condus în 1964 în Iordania și în Israel.

A TREIA SESIUNE: 14 SEPTEMBRIE – 21 NOIEMBRIE 1964

Deschiderea (precum și încheierea) sesiunii a treia a fost făcută prin concelebrarea sf. Liturghii făcută de Papa împreună cu 24 de Părinți conciliari, care a fost o reprezentare expresivă a unicei preoții a lui Hristos, a colegialităţii episcopale şi preoţeşti.

În această sesiune, pentru prima dată, de asemenea, au luat parte auditori de sex feminin, în cea mai mare parte Superioare ale ordinelor călugăreşti.

Temele centrale de discuție au vizat relația Bisericii Catolice cu religiile necreștine, libertatea religioasă, rolul Bisericii în lumea "modernă" (Schema 13), precum și activitatea misionară a Bisericii.

Cea de a treia sesiune a propus ca rezultat următoarele documente:

Constituţia dogmatică despre Biserică (Lumen Gentium)
Decretul despre ecumenism (Unitatis Redintegratio)
Decretul privind Bisericile Orientale (Orientalium Ecclesiarum)

A PATRA SESIUNE: 15 SEPTEMBRIE – 8 DECEMBRIE 1965

Papa Paul al VI-lea a mers la 4 octombrie 1965, în numele Părinților Conciliului, la New York, pentru a vorbi la ONU într-un mod mişcător despre pacea în lume. 

La 18 octombrie, pentru prima dată, în faţa Părinţilor Conciliului a vorbit un laic - bine-cunoscut ca un apostol al lui Raoul Follereau. El a comentat schema 13, care tratează despre rolul Bisericii în lumea "modernă" și asupra căruia, la final, pe 16 decembrie, a fost exprimat un vot.

În contextul celei de a patra sesiuni, Papa Paul al VI-lea a deschis procesele de beatificare ale predecesorilor săi, Pius al XII-lea și Ioan al XXIII-lea și l-a declarat fericit pe călugărul maronit Anthony din Liban – o celebrare de un semnificativ caracter ecumenic.

O dată cu lansarea documentelor finale, Papa Paul al VI-lea a clarificat faptul că acest Conciliu îi transmite lumii un mesaj de încredere. Punctul culminant a fost o declarație care a fost făcută în acelaşi timp de Papa Paul al VI-lea la Roma și de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras I. Ea ridica simultan excomunicarea reciprocă pronunţată cu 900 de ani în urmă de Roma și Constantinopol. 

La 8 decembrie 1965 s-a celebrat încheierea Conciliului printr-o Liturghie solemnă. Următoarele documente au consfinţit încheierea celei de a patra sesiuni și, deci, a Conciliului Vatican II:

Constituţia pastorală privind Biserica în lumea modernă (Gaudium et Spes)
Constituţia dogmatică despre Revelaţia divină (Dei Verbum)
Decret privind misiunea pastorală a episcopilor (Christus Dominus)
Decret privind adaptarea şi reînnoirea vieţii călugăreşti (Perfectae Caritatis)
Decretul privind formarea preoţească (Optatam totius)
Decretul privind apostolatul laicilor (Apostolicam Actuositatem)
Decretul cu privire la activitatea misionară a Bisericii (Ad gentes)
Decretul cu privire la slujirea şi viaţa preoţilor (Presbyterorum Ordinis)
Declaraţia cu privire la educaţia creştină (Gravissimum educationis)
Declaraţia cu privire la libertatea religioasă (Dignitatis Humanae)
Declaraţia cu privire la relaţia dintre Biserică şi religiile necreştine (Nostra Aetate)

Patru documente cheie cu un efect de durată

Conţinutul a 4 documente importante promulgate de Conciliu a adus profunde schimbări în Biserică.

Astfel, Constituția "Lumen Gentium" a adus cu sine o nouă înțelegere a Bisericii, care este poporul pelerin al lui lui Dumnezeu, în care toată lumea poartă responsabilitate. 

Constituția despre Liturgie, "Sacrosanctum Concilium", a produs în 1970 reforma cultului și a disciplinei Sacramentelor, precum și introducerea limbii autohtone ca limbă liturgică unică, în locul limbii latine.

În Constituția pastorală privind Biserica în lumea modernă "Gaudium et spes", Conciliul a evidenţiat mai ales problemele legate de modernitate. Aici se poate vedea şi invitația Papei Ioan al XXIII-lea, care a solicitat o "actualizare" și, deci, o deschidere necesară a Bisericii Catolice în lumina semnelor timpului. 

Constituția dogmatică despre revelația divină, "Dei Verbum" a recunoscut rezultatele și legitimitatea cercetării științifice în Sfintele Scripturi. 

În celelalte documente - decrete și declarații – este vorba, printre altele, de libertatea religioasă și dialogul consolidat cu alte credințe, probleme care astăzi sunt mai relevante decât oricând. La acestea s-a referit Papa Benedict al XVI-lea, care a proclamat "Anul Credinței", început la 11 octombrie 2012 - la 50 de ani de la deschiderea Conciliului. În acest context, Papa a încurajat "redescoperirea drumului de credință, pentru ca bucuria și entuziasmul reînnoite de întâlnirea cu Cristos să devină mai evidente și mai clare" și să contracareze criza profundă de credință din societatea modernă.

Sursa: http://www.dbk.de
Traducere pr. Eduard Soare