vineri, 24 iunie 2016

Hirotoniri de preoţi în Catedrala din Iaşi

Astăzi, 24 iunie 2016, au fost hirotoniţi preoţi în Catedrala din Iaşi 24 de diaconi. 14 dintre ei sunt absolvenţi ai Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, 9 aparţin Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, iar unul aparţine Ordinului Fraţilor Minori Capucini.
Cu o zi înainte, în Capela Seminarului, cei 14 absolvenţi ai Seminarului din Iaşi au prestat jurământul de fidelitate şi au făcut profesiunea de credinţă în faţa Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar, în faţa superiorilor şi a colegilor.

Câţiva dintre ei ne-au transmis gândul lor:

"Pentru mine, cel mai prețios dar pe care o ființă omenească îl poate primi din partea lui Dumnezeu este darul sfintei Preoții. Este darul prin care devin ca o punte de legătură între Dumnezeu și oameni, conducându-i pe oameni la Domnul și făcându-l prezent în mijlocul lor, de a fi pentru poporul său un semn vizibil al iubirii, bunătății, milostivirii și acțiunii sale în lume". (pr. Eugen Andrei)

„Recunoscător darului sfintei Preoții pe care Dumnezeu l-a revărsat asupra mea, mă încredințez ajutorului divin și mijlocirii sfintei Fecioare Maria, Mama preoților, pentru a-mi putea îndeplini cu vrednicie ministerul prezbiteral și a fi un administrator bun și credincios al acestui minunat dar”. (pr. Valeriu Balan)

„Pentru mine, sfânta Preoție reprezintă înainte de toate un dar. În milostivirea sa, Dumnezeu m-a chemat să-l urmez iar eu am răspuns. Îmi încredințează o misiune și eu încep să-l slujesc prin Biserica sa. De aceea îi mulțumesc pentru acest mare dar și îl rog să mă păstreze statornic în iubirea sa”. (pr. Flavian Bejan)

"Ca preot nou sfinţit, nu pot să mă opresc decât la cuvintele Mântuitorului: „Fiţi  milostivi precum Tatăl vostru este milostiv”. Aceste cuvinte sper să devină un motto al vieţii mele pentru ca oamenii să-l observe cu adevărat pe Cristos din mine şi să pot spune cu apostolul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. (pr. Damian Budău)

„Nu există cuvinte destule pentru a explica Preoția. Există definiții, există explicații, dar mai mult descriptive decât esențiale. Mulți își dau cu părerea că preotul are datorii, că preotul are responsabilități, că locul preotului este lângă turma pe care o păstorește, dar acestea nu sunt decât consecințe ale unei trăiri, ale unei relații profunde cu Dumnezeu. Fără întâlnirea cu evenimentul Cristos, mai ales prin sacramentul Euharistiei, pe care îl celebrează zilnic, preotul este doar un angajat, un simplu om care lucrează pentru a se întreține și pentru a-și câștiga traiul. Mai presus de orice, preoția este slujire, care își trage seva din dimensiunea cristologică și care se manifestă în sfera ecleziologică, cu misiunea sa universală de evanghelizare”. (pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeșu)

Nu vă mai numesc slugi, ci prieteni (In 15,15). A fi preot înseamnă a deveni prieten al lui Isus Cristos; înseamnă a-i oferi lui propriul trup, pentru ca astfel el să vină în lume și să o transforme”, (pr. Valerică Ciobanu)

„Mulțumesc Domnului pentru acest mare dar al Preoției pe care mi l-a dăruit în mod gratuit și pentru că m-a ales să fiu un instrument de care el să se folosească”. (pr. Flavian Ciuciu)

„Nouă tuturor, Isus ne cere un lucru năucitor: să fim „lumina lumii”. Însă menirea luminii nu este să fie văzută, ci să facă vizibile toate lucrurile. Cred că și preoții sunt chemați să fie lumina lumii de azi în acest sens: nu persoana lor să fie vizibilă, ci să arate prin viața lor transparență, pe Cristos care trăiește în ei. Acesta este gândul cu care pornesc pe acest nou drum". (pr. Gheorghe-Tarciziu Erdeș)

„Sfânta Preoție este momentul unui schimb minunat: eu îi dăruiesc lui Cristos ființa mea, iar El îmi dăruiește puterea sa. În Preoție, niciodată nu ajungi la faliment în urma unui astfel de schimb, deoarece Dumnezeu ne oferă mai mult decât îi putem noi oferi”. (pr. Leonard Farcaș)

„Preoția este un răspuns personal la iubirea lui Dumnezeu care m-a chemat. Milostivirea lui Dumnezeu mi-a dat puterea de a merge cu încredere înainte în ciuda obstacolelor. Încercările din viața mea au fost motive ca mă (re)cheme iar și iar. Faptul că nu m-am oprit pe drum este un semn că am auzit și reauzit mereu chemarea lui Dumnezeu”. (pr. Mihai Galațanu)

„Preoția este «nebunia» lui Dumnezeu de a se încredința în mâinile unor oameni simpli pentru a fi în lume martorii iubirii sale; este acea iubire tăcută dintre persoana preotului și însuși Dumnezeu care se realizează prin îngemănarea ființei preotului cu cea a lui Cristos”. (pr. Raimond-Tiberiu Iancu)

„Momentul hirotoniri mele ca slujitor umil al lui Cristos, este acela în care am fost pus deoparte pentru Dumnezeu. Acest eveniment urmează în urma unei pregătiri îndelungate și intense și apare, așadar, ca o încununare a unor căutări și ca rezultat al unei întâlniri de credință cu Dumnezeu. Totodată acest eveniment, care a întipărit în mine caracterul preoțesc, mă deschide pentru o misiune nouă, aceea de crainic al evangheliei și de slujitor a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Consider că este cea mai importantă zi din viața mea pentru că Dumnezeu m-a învrednicit să-i slujesc ca preot. Sunt plin de recunoștință pentru acest dar înaintea lui și a sfintei Fecioare Maria și față de cei care într-un fel sau altul, spiritual sau material, au făcut ca eu să trăiesc acest moment de neuitat. Mă rog ca fidelitatea pe care am mărturisit-o, să caracterizeze toate zilele vieții mele”. (pr. Claudiu-Gabriel Neculăeși)

„Încredințat grijii Preasfintei Fecioare Maria pornesc pe acest drum al Preoției plin de curaj și de bună credință că voi fi un adevărat ucenic al Domnului” (pr. Petru-Clementin Stoica)

„Preoția este un mister. Isus Cristos îmbrățișează umanitatea preotului iar preotul se îmbracă în mantaua divinității. Acest schimb tainic este darul minunat pe care Dumnezeu îl săvârșește zilnic în viața preotului. Cum am putea răspunde acestui mister? Vom lua potirul mântuirii și vom invoca numele sfânt al Domnului!” (pr. Andrei Stolnicu)

Iată numele preoţilor nou- sfinţiţi:

Pentru Dieceza de Iaşi:
1. Andrei Eugen
2. Balan Valeriu
3. Bejan Flavian
4. Budău Damian
5. Cimpoeşu Cosmin
6. Ciobanu Valerică
7. Ciuciu Flavian
8. Erdeş Tarciziu
9. Farcaş Leonard
10. Galaţanu Mihai
11. Iancu Tiberiu
12. Neculăeşi Claudiu
13. Stoica Petru
14. Stolnicu Andrei

Pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali:
1. Bejan Andrei
2. Nanea Cezar
3. Vătămănelu Dan
4. Gal Daniel
5. Ferenţ Gabriel
6. Dancă Iosif
7. Robu Iulian
8. Balint Marius
9. Hortolomei Mihai

Pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini:
1. Imbrea Eduard

pr. Eduard Soare
Oficiul pentru Cler