joi, 11 iunie 2015

Ziua de rugăciune pentru sfințirea preoților

În solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus este celebrată Ziua de rugăciune pentru sfințirea preoților, menită să reînflăcăreze în toţi preoţii darul primit prin impunerea mâinilor şi bucuria misiunii care le-a fost încredinţată.

Cu acest prilej, Congregaţia pentru Cler din Vatican a trimis tuturor episcopilor diecezani o scrisoare în care îi invită pe toţi preoţii să se adune în jurul mesajului Sf. Părinte Papa Francisc, transmis în cadrul predicii din Joia Sfântă. Adresându-se preoţilor prezenţi la Liturghia Crismei celebrată în Bazilica Vaticană, Papa le-a oferit preoţilor cuvinte de speranţă şi de încurajare, amintindu-le că privirea lui Isus, plină de grijă, ştie cât este de dificil uneori să conduci poporul lui Dumnezeu. Toate îndatoririle preotului, toate clipele sale de oboseală sunt vegheate de acea privire milostivă a lui Isus, care doreşte să fie mereu alături de slujitorii săi. „Mă rog pentru voi, cei care lucraţi în mijlocul poporului lui Dumnezeu care v-a fost încredinţat, mulţi dintre voi în locuri uitate şi periculoase. Oboseala noastră este ca fumul de tămâie care se ridică în tăcere către cer. Oboseala noastră merge direct la inima Tatălui ceresc”. Mai departe, Sfântul Părinte a subliniat modul potrivit în care un preot trebuie să caute posibilităţi de odihnă. Pentru că, spunea Papa Francisc, „există tentaţia de a te odihni oricum, ca şi cum odihna ar fi un lucru care nu are legătură cu Dumnezeu”. Şi a continuat, indicând câteva posibilităţi ale preotului de a-şi odihni trupul şi sufletul, rămânând în comuniune cu Domnul şi cu poporul lui Dumnezeu.
Cardinalul Beniamino Stella, Prefectul Congregației pentru Cler din Vatican, aminteşte în scrisoarea sa faptul că aceste considerații ale Suveranului Pontif constituie un sprijin important pentru viața de slujire, îndemnând la reflecție și la meditație. De aceea, dicasterul din Vatican îi invită pe preoții din toate diecezele la o rugăciune susținută în această zi specială, găsind, în funcție de specificul fiecărei Biserici locale, ocaziile cele mai potrivite de a medita la cuvintele Sf. Părinte.
Preasfințitul Petru Gherghel transmite tuturor preoților Diecezei acest mesaj al Congregației pentru Cler împreună cu binecuvântarea sa, propunând preoților câteva modele de reflecție și de rugăciune și nutrind totodată speranța că Ziua de rugăciune pentru sfințirea preoților va constitui o ocazie de a conștientiza și în acest an anumite aspecte legate de identitatea și de slujirea preoților.
                                                                   * * *

Propuneri de celebrare

 1) Întâlniri ale clerului în care să fie propusă o meditație spirituală pe tema: „Omilia Sf. Părinte la Sf. Liturghie a Crismei din 2 aprilie 2015”. Poate fi ales doar un pasaj mai semnificativ din Omilie. De exemplu:

a.     Preotul şi odihna în Domnul. „Să ţinem cont că o cheie a rodniciei sacerdotale o găsim în modul în care ne odihnim şi în modul în care simţim că Domnul primeşte oboseala noastră. Cât de greu este să învăţăm să ne odihnim! Aici se joacă încrederea noastră şi amintirea noastră, că şi noi suntem oi şi avem nevoie de un păstor care să ne ajute. Pot să ne ajute câteva întrebări în acest sens”.

b.     Emoţiile care îl obosesc pe preot. „Activităţile menţionate de Isus implică o capacitate a noastră de compasiune, sunt activităţi în care inima noastră este «mişcată» şi emoţionată. Ne bucurăm cu logodnicii care se căsătoresc, râdem cu pruncul pe care părinţii îl aduc ca să fie botezat; îi însoţim pe tinerii care se pregătesc pentru căsătorie şi pentru familie; ne îndurerăm cu acela care primeşte ungerea pe un pat de spital; plângem cu aceia care înmormântează o persoană dragă... Atâtea emoţii... Dacă noi avem inima deschisă, această emoţie şi atâtea afecte obosesc inima Păstorului”.

c.      Oboselile preotului: mulţimile, duşmanul, persoana proprie. „Există aceea pe care o putem numi «oboseala oamenilor, oboseala mulţimilor»: pentru Domnul, ca pentru noi, era epuizantă - o spune Evanghelia - dar este o oboseală bună, o oboseală plină de roade şi de bucurie. […] Există şi aceea pe care o putem numi «oboseala duşmanilor». Diavolul şi adepţii săi nu dorm şi, dat fiind faptul că urechile lor nu suportă Cuvântul lui Dumnezeu, muncesc neobosit pentru a-l reduce la tăcere sau a ne abate de la el. Aici oboseala de a-i înfrunta este mai dificilă. […]există şi «oboseala de noi înşine» (cf. Evangelii gaudium, 277). Este probabil cea mai periculoasă. Pentru că celelalte două provin din faptul de a fi expuşi, de a ieşi din noi înşine pentru a unge şi a activa (suntem cei care se îngrijesc). În schimb această oboseală este mai auto-referenţială: este dezamăgirea de noi înşine dar nu privită în faţă, cu bucuria senină a celui care se descoperă păcătos şi nevoiaş de iertare, de ajutor: acesta cere ajutor şi merge înainte. Este vorba despre oboseala care dă «voinţa de a nu voi», faptul de a fi jucat totul şi apoi de a regreta usturoiul şi cepele din Egipt, faptul de a se amăgi cu iluzia de a fi altceva. Această oboseală îmi place s-o numesc «flirtare cu mondenitatea spirituală».

d.     Odihna în Duh. „Ştiu să mă odihnesc primind iubirea, gratuitatea şi tot afectul pe care mi-l dă poporul credincios al lui Dumnezeu? Sau după munca pastorală caut odihne mai rafinate, nu pe acelea ale celor săraci, ci pe acelea pe care le oferă societatea consumului? Duhul Sfânt este cu adevărat pentru mine «odihnă în oboseală», sau numai Cel care mă face să muncesc? Ştiu să cer ajutor de la vreun preot înţelept? Ştiu să mă odihnesc de mine însumi, de auto-exigenţa mea, de auto-complăcerea mea, de auto-referenţialitatea mea”?

e.      „I-a iubit până la sfârşit”. Domnul vindecă oboseala noastră. „Imaginea cea mai profundă şi misterioasă a modului în care Domnul tratează oboseala noastră pastorală este aceea că «iubindu-i pe ai săi..., până la sfârşit i-a iubit» (In 13,1): scena spălării picioarelor. Îmi place s-o contemplu ca spălarea uceniciei. Domnul purifică ucenicia, El se «implică» (Evangelii gaudium, 24), doreşte personal să cureţe orice pată, acel smog monden şi unsuros care s-a lipit pe drumul pe care l-am parcurs în numele său”.

2) Moment de împărtăşire. Dialog frăţesc între preoţi şi reflecţii asupra celor aprofundate; referinţă la experienţa pastorală şi la relaţiile interpersonale, cu scopul de a împărtăşi oboselile, modul de odihnă, necesităţile fiecăruia care reclamă o comuniune preoţească mai solidă, eventualele „reforme” pastorale, etc;

3) Adoraţie euharistică. Pentru a te întoarce la Tatăl, care este izvorul slujirii; pentru a-i încredinţa lui toate oboselile noastre şi slujirea noastră; pentru a face să răsune în noi invitaţia lui Isus care ne primeşte şi ne ajută să ne ridicăm: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

4) Agapă frăţească. Momente de fraternitate sacerdotală.

pr. Eduard Soare
Responsabilul Oficiului pentru Cler