duminică, 26 aprilie 2015

19 preoți hirononiți la Roma

"Să fiţi pentru toţi un exemplu, căci exemplul edifică". 
Cu aceste cuvinte s-a adresat astăzi Papa Francisc celor 19 diaconi pe care i-a hirononit preoţi, în cadrul sf. Liturghii celebrate în Bazilica San Pietro. Treisprezece dintre ei (9 italieni şi 4 din Coreea de Sud, Columbia şi Chile) s-au format în Seminariile romane şi îşi vor exercita slujirea în Dieceza de Roma. Dintre ceilalţi şase (din Madagscar, Peru, Croaţia şi India), patru aparţin Congregaţiei Familiei Ucenicilor, unul aparţine Ordinului Franciscan al Fraţilor minori conventuali şi un altul aparţine unei dieceze indiene de rit siro-malabarez. 

Au concelebrat cu Sfântul Părinte la Altarul Mărturisirii cardinalul vicar pentru Dieceza de Roma, Agostino Vallini, vice-gerentul Diecezei, arhiepiscopul Filippo Iannone, cei cinci episcopi auxiliari ai Diecezei de Roma, superiori Seminariilor de unde provin candidaţii şi preoţii parohi ai celor 19.

După ce la începutul celebrării Papa Francisc i-a incenzat pe viitorii preoţi, unul câte unul, el i-a îndemnat să fie conştienţi că au fost aleşi dintre oameni şi constituiţi în favoarea lor în cele ce îl privesc pe Dumnezeu. Suveranul Pontif i-a mai îndemnat pe noii preoţi să exercite cu bucurie şi în caritate sinceră lucrarea preoţească a lui Cristos, cu dorinţa unică de a-i plăcea doar lui Dumnezeu.

Papa i-a chemat pe noii apostoli să împartă tuturor învăţătura sfântă participând la misiunea lui Cristos; să citească şi să mediteze în mod asiduu Cuvântul Domnului; să celebreze sf. Liturghie cu multă atenţie şi evlavie şi să dea acea mărturie a vieţii care se împleteşte cu cuvintele.

Pontiful le-a recomandat noilor preoţi să celebreze sacramentele în folosul poporului lui Dumnezeu pentru care vor fi trimişi. Să celebreze Botezul pentru toţi cei care îl cer, spovada în cadrul căreia vor fi iertate păcatele în numele lui Cristos şi al Bisericii şi să nu se obosească să fie milostivi, asemenea lui Dumnezeu.

"Participând la misiunea lui Cristos, cap şi păstor, în comuniune filială cu episcopul vostru, străduiţi-vă să-i uniţi pe credincioşi într-o familie unică: să fiţi miniştri ai unităţii Bisericii, care este o familie, pentru a-i conduce la Dumnezeu Tatăl prin Cristos, în Duhul Sfânt. Să aveţi mereu înaintea ochilor voştri exemplul Bunului Păstor, care nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească; nu a venit ca să rămână în comoditate, ci ca să iasă şi să mântuiască", a mai pus Papa adresându-se noilor lucrători în via Domnului.


Imagini de la această celebrare puteţi găsi aici: 
https://www.youtube.com/watch?v=N20G1zNQQow
Foto: Centro Televisivo Vaticano