Fidel păstrător al memoriei și sfințeniei Bisericii, al Tradiției, om al dialogului și gânditor, considerat de papa Paul al VI-lea "maestru şi prieten".
Aceasta este caracteristica academică dar şi stilul de apostolat intelectual care a ritmat viaţa teologului elveţian, cardinal la 74 de ani din voinţa papei Paul al VI-lea, Charles Journet (1891-1975), de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 40 de ani.Intelectual care a marcat istoria gândirii teologice din secolul trecut, realizând volume monumentale precum L'Église du Verbe Incarné. Essai de théologie spéculative (considerat de cardinalul dominican Yves Congar ca "opera dogmatică cea mai profundă care a fost scrisă vreodată") sau alte publicaţii de mare actualitate precum Le Mal sau Le Dogme, chemin de la foi. Journet este amintit de asemenea ca fondator şi părinte al prestigioasei reviste Nova et Vetera.
O moştenire încă actuală, în lumina viziunii teologice tomiste comune pe care a împărţit-o cu Jacques Maritain, dar şi datorită adeziunii pline de convingere la magisteriul Conciliului Vatican al II-lea şi al lui Paul al VI-lea.
De aceasta este convins cel mai vechi discipol al său, teologul emerit al Casei Pontificale, cardinalul dominican elveţian Georges Marie Cottier: "Journet a fost un mare apărător al tomismului şi al glorioasei sale tradiţii. Teologia sa trebuie descoperită încetul cu încetul. Şi cal care, printre primii, a intuit măreţia sa ascunsă, a fost Giovanni Battista Montini, care ca arhiepiscop l-a dorit printre relatorii marilor Misiuni de la Milano, din 1957. Stimat de Claudel şi de către LaPira, îl amintesc şi ca un mare solitar şi contemplativ, împărţit între vocaţia certozină şi cea dominicană. El, preot diecezan, a ales să fie înmormântat într-un loc foarte drag: cimitirul de la Chartreuse, Valsainte (Elveţia)".
Cottier adaugă un detaliu: "Îmi amintesc cum a fost apreciată, în timpul Conciliului, intervenţia sa privitoare la constituţia pastorală Gaudium et spes: Journet întrezărea în acel text un exces de optimism şi o atenţie exagerată acordată problemelor temporale, care nu respecta caracterul supranatural al Bisericii şi al vocaţiei sale".
Fineţea sa ecleziologică îi va permite întotdeauna lui Journet să anticipe liniile programatice ale magisteriului lui Paul al VI-lea. "Fără îndoială m-a impresionat faptul că Montini a fost încă de tânăr un cititor atent al teologului din Fribourg" - mărturiseşte pr. Samuele Pinna, un tânăr preot ambrozian, autor al tezei Sfinţenia Bisericii după Charles Journet. Papa Montini a făcut referinţă deseori la textele sale. Mai ales în timpul lucrărilor Conciliului, el consultă des lucrarea L'église du Verbe Incarné. Ceea ce i-a legat pe cei doi teologi a fost cu siguranţă prietenia comună cu Maritain.
Un capitol important al existenţei lui Journet este această prietenie avută cu autorul operei Umanismul integral, prietenie care a durat peste 50 de ani (1920-1973). "A fost între ei" - afirmă filosoful Piero Viotto - "o împărtăşire de idei similare. Prietenia lor nu s-a întrerupt niciodată, începând cu frecventarea comună a cercurilor tomiste la Meudon, aproape de Paris, continuând apoi cu anii exilului lui Maritain în America: aproape mereu îşi schimbau între ei lucrările, pentru a se corecta reciproc. Abordarea celor doi autori este diferită: exclusiv filosofică la Maritain, explicit teologică la Journet, însă ambii nu separă aceste niveluri de cunoaştere, recunosc că inteligenţa omenească îl poate cunoaşte pe Dumnezeu şi critică împreună filosofia fenomenologică şi pe cea analitică ce exclud cognoscibilitatea lui Dumnezeu. Unul dintre marile merite ale celor doi a fost descoperirea sf. Toma nu într-o manieră manualistică, ci în dialog cu gândirea contemporană".
Un alt punct de întâlnire, după Viotto, este lupta comună împotriva "oricărei forme de dictatură de dreapta sau de stânga". Ambii au elaborat o filosofie politică ce indică, în democraţie şi în pluralism, o organizare a societăţii drepturilor omeneşti. O confirmare soseşte de la rolul jucat de Journet în timpul Conciliului. "Intervenţia sa în favoarea declaraţiei Dignitatis humanae privitoare la libertatea religioasă" - subliniază Cottier, pe atunci expert personal al lui Journet - "a fost articulată şi convingătoare: a oferit clarificări importante. Era în favoarea acestui text şi faptul că el l-a susţinut a permis multor episcopi să se liniştească şi să accepte versiunea finală".
După Conciliu, Montini recurge la serviciile sale şi îl numeşte în comisia care redactează "Crezul Poporului lui Dumnezeu", pronunţat la sfârşitul Anului Credinţei, pe 30 iunie 1968.
Cea mai mare moştenire a lui Journet este iubirea sa pentru Biserică şi pentru misterul său. Unul dintre aspectele cele mai singulare ale gândirii sale este reafirmarea că "graniţa Bisericii trece prin inimile noastre". Multe din reflecţiile sale pe această temă au fost reluate de Ioan Paul al II-lea în redactarea scrisorii apostolice Tertio Millennio Adveniente, dedicaă marelui Jubileu al anului 2000.
Un teolog, aşadar, care încă trebuie descoperit.
După F. Rizzi, Journet - Concilio e liberta (Avvenire, 15.04.2015)
Foto: Avvenire
