La Liturghia Crismei din acest an, în cadrul omiliei, adresându-se preoţilor prezenţi în Bazilica Vaticană, Papa Francisc a vorbit despre oboseala preotului, considerată în diferitele ei aspecte, şi despre îndatoririle preotului.
"Domnul se gândeşte cum să ne ajute pentru că ştie că misiunea de a conduce poporul credincios nu este uşoară, este dură; ne duce la oboseală". Papa Francisc mărturiseşte că de multe ori se gândeşte şi se roagă pentru acestă intenţie. Mai ales atunci când obosit este chiar el, Papa. "Mă rog pentru voi - spune Pontiful -, cei care lucraţi în mijlocul poporului lui Dumnezeu care v-a fost încredinţat, mulţi dintre voi în locuri uitate şi periculoase. Oboseala noastră este ca fumul de tămâie care se ridică în tăcere către Cer. Oboseala noastră merge direct la inima Tatălui ceresc".
Atunci când preotul simte povara slujirii pastorale, el este tentat să se odihnească oricum, uitând că unul dintre motivele care stau la baza rodniciei sacerdotale este tocmai modul în care ştim să ne odihnim şi modul în care simţim că Domnul tratează oboseala noastră. "Ştiu să conversez cu Isus, cu Tatăl ceresc, cu Fecioara Maria şi cu sfântul Iosif, cu Sfinţii mei protectori? Ştiu să cer ajutor de la un preot înţelept? Ştiu să mă odihnesc departe de persoana mea, de exigenţele mele, de plăcerile mele, de autoreferinţă? Mă încredinţez Duhului Sfânt, cel care mă învaţă ce trebuie să spun în diferite situaţii? Mă îngrijorez şi mă ostenesc în mod excesiv sau, precum apostolul Paul, îmi găsesc odihnă spunând: Ştiu în cine mi-am pus încrederea"? (2Tim 1,12)
Există oboseală şi ea se manifestă în diferite feluri. La fel s-a întâmplat şi cu Isus: multă lume îl urma, familiile îşi duceau copiii la el pentru a fi binecuvântaţi, tinerii se entuziasmau de învăţătura lui, bolnavii aşteptau să fie vindecaţi. Isus nu avea timp nici să mănânce. Această oboseală se transformă pentru noi într-un izvor de har, ne încărcăm din punct de vedere interior având contact cu lumea care îi caută şi îi doreşte pe păstorii ei. Este o oboseală sănătoasă, bună. Isus îşi păstoreşte turma din interiorul acestor mulţimi de oameni, de aceea noi nu putem să fim mereu acri la faţă, plângăcioşi sau plictisiţi. Foarte obosiţi, da, dar cu bucurie.
Există apoi aşa-numita "oboseală a duşmanilor". Cel rău nu are odihnă, zi de zi lucrează pentru a fi înăbuşit Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea şi efortul de a-l înfrunta pe cel rău este mai mare. Nu este suficient să faci binele. Trebuie să aperi turma şi să te aperi pe tine, ca păstor, de lucrarea celui rău. Cuvântul lui Isus ne dă curaj: "Aveţi încredere, eu am învins lumea" (In 16,33).
În sfârşit, există o oboseală în legătură cu persoana proprie (Evangelii gaudium 277). Poate cea mai periculoasă. Celelalte provin din faptul că te expui. Aceasta din urmă este autoreferenţială. Este atunci când cineva este deziluzionat de sine însuşi. Este atunci când te-ai dăruit cu totul, iar apoi "plângi după usturoiul şi ceapa din Egipt". Concluzionând, Papa face apel la un text din Apocalipsul sf. Ioan: "Ai suferit multe pentru numele meu. Te învinuiesc totuşi că ai lăsat la o parte iubirea de la început" (Ap 2,3-4).
În aceeaşi omilie, Suveranul Pontif a amintit, pe scurt, îndatoririle preotului: a duce săracilor Vestea cea Bună, a vesti prizonierilor eliberarea, celor orbi vindecarea, celor oprimaţi libertatea, a vesti un an de milostivire a Domnului. "Aceste îndatoriri - subliniază Papa Francisc - nu sunt uşoare, pentru că nu sunt exterioare. Inima este cea care lucrează şi se implică. Ne bucurăm cu logdnicii care vin să se căsătorească, zâmbim cu copilul adus ca să fie botezat, suferim împreună cu cei cărora le ducem uleiul sfânt al consolării, plângem împreună cu cei care îşi îngroapă o persoană dragă... Atâtea trăiri... Dacă vom avea inima deschisă, atunci vom vedea că ea oboseşte sub povara atâtor trăiri. Cunoscând ceea ce trăiesc credincioşii noştri, inima noastră se împarte în mii de bucăţele, pare să fie devorată de lume... luaţi şi mâncaţi. Acestea sunt cuvintele pe care le şopteşte în mod constant preotul lui Isus, dacă are grijă de poporul său: luaţi şi mâncaţi, luaţi şi beţi. Astfel viaţa noastră de preot se dăruieşte în slujire".
După modul în care îl urmăm pe Isus, putem vedea ce este în inima noastră. În toate situaţiile, Domnul curăţă şi purifică inima noastră, pentru ca noi să putem duce cu bucurie, fără teamă, vestea cea bună la toţi oamenii de pe întregul pământ.
Să-i cerem Domnului harul de a fi obosiţi. Foarte obosiţi!
Sursa: w2.vatican.va
Traducere şi adaptare pr. Eduard Soare
