Celebrând Primele Vespere ale Duminicii Divinei Milostiviri, Papa Francisc a făcut publică Bula prin care instituie Jubileul extraordinar al Milostivirii. Anul Sfânt se va deschide la 8 decembrie 2015, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri şi se va încheia pe 20 noiembrie 2016, în Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului.
Papa a dispus ca în a treia Duminică din Advent, pe 13 decembrie, să fie deschisă în Catedralele sau în Sanctuarele din lume o Uşă a milostivirii. Fiecare Biserică locală va fi direct implicată în trăirea acestui An Sfânt, ca un timp extraordinar de har şi de reînnoire spirituală.
În reflecția sa, Suveranul Potif pleacă de la un adevăr central pentru credința creștină: Isus Cristos este chipul milostivirii Tatălui ceresc. Această milostivire s-a manifestat mereu în istoria mântuirii și și-a găsit punctul culminant în evenimentul întrupării Cuvântului. Prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, această iubire a Tatălui a fost arătată oamenilor. "Răbdător şi plin de îndurare este binomul care îi este aplicat des lui Dumnezeu în Vechiul Testament", spune Papa Francisc. Într-un mod special, cartea Psalmilor reliefează acest mod de a acţiona al lui Dumnezeu: "El iartă greşelile tale, vindecă orice boală, salvează din abis viaţa ta, te înconjoară cu bunătate şi îndurare" (Ps 103,3-4).
La fel şi Isus, înainte de pătimirea şi moartea sa, el s-a rugat împreună cu ucenicii un psalm care vorbeşte despre îndurarea veşnică a lui Dumnezeu. Isus trăieşte ultimele momente ale vieţii sale pământeşti, conştient de marele mister de iubire care se va înfăptui pe cruce.
Dar ce este milostivirea?
Este calea care îl leagă pe om de Dumnezeu, este legea care se află sădită în inima fiecărei persoane, este ultima intervenție a lui Dumnezeu în viața noastră, este condiția care stă la baza mântuirii noastre. În fața gravității păcatului, Dumnezeu a răspuns mereu cu plinătatea iertării, iar milostivirea întotdeauna va fi mai mare decât orice păcat.
La 50 de ani de la încheierea Conciliului Ecumenic Vatican II, Biserica simte nevoia să trăiască încă din atmosfera acelui eveniment, care s-a dorit un nou început: oamenilor li se vorbea despre Dumnezeu într-un mod nou. Papa Ioan al XXIII-lea spunea: "Mireasa lui Cristos preferă mai degrabă să folosească medicamentul milostivirii, decât armele rigorii... Biserica vrea să se arate ca mamă iubitoare a tuturor, binevoitoare, răbdătoare, plină de milostivire şi de bunătate faţă de fiii ei despărţiţi". Pe aceeaşi linie, Papa Paul al VI-lea se exprima astfel la încheierea Conciliului: "Spiritualitatea Conciliului este legată de povestea samariteanului (milostiv). Toată bogăţia doctrinală se îndreaptă într-o singură direcţie: slujirea omului. Omul, de orice condiţie, în orice suferinţă şi necesitate a sa".
Pentru noi creştinii, iubirea milostivă a lui Dumnezeu devine o învăţătură. Amintind câteva parabole ale lui Isus, Papa afirmă că milostivirea este un criteriu care stabileşte cine sunt adevăraţii fii ai Tatălui ceresc. Pentru creştini, milostivirea şi iertarea devin un imperativ. Condiţia necesară pentru a trăi fericiţi este renunţarea la ură, la duşmănie, la răzbunare, la violenţă. În felul acesta, milostivirea devine ideal de viaţă, criteriu de credibilitate pentru credinţa noastră. Etapele acestui mod de viaţă sunt indicate tot de Isus în Evanghelie: "nu judecaţi, nu condamnaţi, iertaţi, dăruiţi".
"Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă" (Mt 5,7). Aceasta este fericirea din care trebuie să ne inspirăm în acest An Sfânt. Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat o învăţătură mare cuprinsă într-o Enciclică: Dives in misericordia. În ea, Papa Wojtyla amintea de faptul că astăzi se evită ideea de milostivire, care pare să-l stânjenească pe omul modern. Datorită dezvoltării enorme a ştiinţei şi a tehnicii, omul a devenit stăpân al pământului. Or, această supremaţie pare să nu mai lase loc milostivirii... În schimb, iubirea pentru om ne obligă să dăm mărturie despre milostivire în lumea de astăzi. "Misterul lui Cristos mă obligă să proclam milostivirea ca un dar de iubire făcut de Dumnezeu... Biserica trăieşte o viaţă autentică atunci când mărturiseşte şi proclamă milostivirea, cel mai mare atribut al Creatorului şi Răscumpărătorului".
Aşa cum a făcut Isus în viaţa sa, la fel, Biserica trebuie să-i primească la sine pe toţi oameni, fără deosebire. Limbajul şi gesturile sale trebuie să transmită milostivire. În dorinţa de a-i ajunge pe cei care trăiesc la marginile existenţei, Biserica trebuie să ofere acest chip al milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu, să lase la o parte indiferenţa, obişnuinţa, cinismul. O mare importanţă o au, apoi, faptele de milostenie trupească şi sufletească. Ele constituie un mod potrivit de a trezi conştiinţa noastră de discipoli ai lui Isus. La sfârşitul vieţii vom fi judecaţi tocmai asupra acestor fapte, vom fi judecaţi despre iubirea pe care am oferit-o celorlalţi.
În timpul Postului Mare vor fi trimişi aşa-numiţii misionari ai milostivirii, preoţi cu autoritatea de a ierta păcate rezervate de obicei Scaunului Apostolic. Ei, ca de altfel toţi preoţii confesori trebuie să fie în orice situaţie un adevărat semn de milostivire pentru cei care apelează la ei, un semn viu al modului în care Tatăl ceresc îi primeşte pe cei care au nevoie de iertare. Ei să vestească tuturor bucuria iertării.
În încheierea documentului, Papa Francisc îi invită pe toţi la convertire. Milostivirea lui Dumnezeu nu trebuie să lase indiferent pe nimeni. Fiecare creştin trebuie să fie dispus să îşi schimbe viaţa, astfel încât cuvântul iertării să ajungă la toţi. Acesta este momentul potrivit! Este momentul în care trebuie să ne lăsăm inimile mişcate. Iubirea, cea care a fost în centrul misiunii lui Isus, rămâne cea mai importantă jertfă pe care omul i-o poate oferi lui Dumnezeu. Milostivirea nu se împotriveşte dreptăţii, dimpotrivă, ea ne vorbeşte despre modul lui Dumnezeu de a privi către om, oferindu-i acestuia posibilitatea de a se întoarce, de a se converti.
Jubileul aduce cu sine şi o referinţă la indulgenţă. Noi facem în fiecare zi experienţa grea a păcatului. Este posibil să ne împăcăm cu Dumnezeu prin misterul pascal şi prin slujirea Bisericii. În Sacramentul Spovezii, Dumnezeu iartă păcatele. Cu toate acestea, rămâne amprenta negativă pe care ele au lăsat-o în comportamentele şi în gândurile noastre. Însă milostivirea lui Dumnezeu este mai mare chiar şi decât acestea. Ea devine indulgenţă a Tatălui, care prin intermediul Miresei lui Cristos îl întâlneşte pe păcătosul iertat şi îl eliberează de orice reziduu al consecinţei păcatului.
În ajutorul slăbiciunii noastre vin sfinţii. Ei trăiesc cu noi în Euharistie o comuniune care este tot darul Domnului. Astfel Biserica participă în totalitate la roadele răscumpărării lui Cristos.
Maria, Fecioara milostivă să ne însoţească în acest An Sfânt pentru ca toţi să poată descoperi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Rugăciunea noastră se extinde şi la sfinţii şi fericiţii care au făcut din milostivire misiunea vieţii lor.
"Aminteşte-ţi, Doamne, de milostivirea ta şi de iubirea ta, care sunt veşnice"! (Ps 25,6).
