Pe 17 aprilie, a.c., la Colegiul "Campo Santo Teutonico" din Vatican a fost organizată o întâlnire cu tema "Primatul lui Petru în timpul pontificatului lui Benedict al XVI-lea", prilejuită de ziua de naştere a papei emerit şi de împlinirea a zece ani de la alegerea sa pe scaunul pontifical. Cu această ocazie, Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei - şi coordonator al volumelor opera omnia Joseph Ratzinger -, cardinalul Gerhard Müller, a vorbit despre slujirea papală şi despre construirea casei lui Dumnezeu în lume.
O trăsătură importantă a pontificatului lui Benedict al XVI-lea a fost talentul său teologic extraordinar. Acest lucru nu reiese doar din activitatea sa de profesor, ci şi din modelarea unor teme importante care aparţin doctrinei credinţei. Şi pentru Pontifi este valabil ceea ce este valabil pentru orice creştin: diferitele carisme sunt date de către Duhul Sfânt pentru a fi utile celorlalţi şi pentru ca Trupul lui Cristos să fie edificat în cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu. Astfel, întregul trup, prin acţiunea comună a membrilor săi, creşte, mergând în întâmpinarea lui Cristos. Cine a primit darul de a-i învăţa pe alţii, să înveţe! Şi asta, în conformitate cu credinţa (cf. Rom 12,7). Această analogie a credinţei, înţelegerea legăturii intime dintre adevărul revelat şi scopul mântuirii pentru orice om, se bazează pe analogia fiinţei, pe capacitatea de adevăr pe care o presupune raţiunea creată, care în existenţa reală a lumii recunoaşte esse, verum et bonum ca fiind un reflex al raţiunii şi al iubirii lui Dumnezeu.
Pe baza acestei analogia entis, teologia ca ştiinţă a adevărului revelat devine posibilă ca analogia fidei. Cunoaşterea teologică nu foloseşte curiozităţii intelectuale. Fără teologie, aşa cum a fost ea dezvoltată în diferitele secole de Părinţii Bisericii, marii teologi ai Evului Mediu şi ai epocii moderne, magisteriul nu poate să îşi împlinească responsabilitatea sa. De fapt, magisteriul Bisericii mărturiseşte adevărul revelat de Biserică în professio, în auditus fidei, în timp ce reprezentarea intelectuală se realizează în mod raţional şi conceptual, astfel încât raţionalitatea intimă a depositum fidei se oglindeşte în studiul teologic. Prin autoritatea sa, văzută ca mărturie autentică a tot ceea ce a fost revelat, în virtutea asistenţei Duhului Sfânt care a fost promis, magisteriul cu siguranţă stă deasupra teologiei academice, dar se foloseşte de ea datorită unei necesităţi intime (...).
Papa Benedict a fost unul dintre marii teologi care au urcat pe sacunul lui Petru. În lista lungă a predecesorilor săi este uşor ca el să fie comparat cu figura extraordinară a studiosului din sec. al XVIII-lea, Benedict al XV-lea (1740-1758). La fel putem să ne gândim la papa Leon cel Mare (440-461), care a formulat intuiţia decisivă pentru crezul cristologic de la conciliul din Calcedon (451). În numeroşii ani ai activităţii sale academice ca profesor de teologie fundamentală şi dogmatică, Ratzinger a elaborat o operă teologică autonomă care îl plasează în rândul celor mai importanţi teologi ai sec. XX şi XXI. De peste 50 de ani numele său este sinonim cu proiectul original al teologiei sistematice. Scrierile sale leagă cunoştiinţele ştiinţifice ale teologiei de forma vie a credinţei. Ca o ştiinţă care îşi are locul autentic în Biserică, teologia ne poate arăta vocaţia specială a omului, văzut ca o creatură şi ca o imagine a lui Dumnezeu.
În lucrările sale ştiinţifice, Benedict al XVI-lea a dorit mereu să se folosească de cunoaşterea extraordinară a istoriei teologiei şi a dogmelor, pe care a transmis-o în aşa fel încât să poată să strălucească din ea viziunea lui Dumnezeu asupra omului, pe care se sprijină totul. Acest lucru a devenit accesibil pentru mulţi datorită modului în care Joseph Ratzinger foloseşte cuvintele şi limbajul. Conţinuturile complexe nu sunt ascunse înţelgerii comune printr-o reflecţie complicată, ci sunt făcute transparente, în simplitatea lor interioară. În centru se află mereu ideea că Dumnezeu doreşte să-i vorbească fiecărui om şi că al său cuvânt devine lumină care luminează pe tot omul (cf. In 1,9).
După L'Osservatore Romano (20.04.2015)
